Psiholog București | Iacob Palașcă — Consiliere psihanalitică

Psiholog Iacob Palașcă

Notă personală a autorului

Scriu despre acest feomen nu doar ca psiholog, ci și ca om care l-a trăit. Din propria experiență știu că o legătură socială — chiar și una închipuită — poate reprezenta uneori singurul soluție care permite supraviețuirea psihică într-un moment de criză.

Există oameni care suferă pentru o relație pe care nu au trăit-o niciodată față în față. Care se îndrăgostesc, se atașează și se dezamăgesc în conversații de ani de zile — fără să fi auzit ori văzut vreodată cealaltă persoana.

Nu este un comportament excentric. Este o realitate psihologică pe care nu o mai putem ignora, mai ales după ce pandemia a transformat comunicarea prin ecran dintr-o extensie a relațiilor reale într-un substitut al lor. Cercetătorii confirmă amploarea fenomenului: un studiu publicat în Journal of Adolescence a documentat o creștere semnificativă a singurătății în rândul tinerilor la nivel mondial în ultimii ani, corelată direct cu intensificarea vieții sociale online (Twenge et al., 2021).

Mecanismul este simplu: când informațiile despre o persoană lipsesc, creierul completează golurile cu propriile noastre dorințe și proiecții. Nu cunoaștem persoana — cunoaștem versiunea pe care ne-am construit-o despre ea. Iar această versiune poate fi extrem de convingătoare, tocmai pentru că o producem noi înșine.

„Singurătatea cronică nu este doar o stare emoțională — ea modifică modul în care creierul procesează informațiile sociale, crescând tendința de a percepe amenințări și de a interpreta ambiguitatea în sens negativ.”

— Cacioppo & Cacioppo (2018, p. 14), Loneliness as a specific risk factor for depressive symptoms

Procesele de atașament, dezamăgire și chiar îndrăgostire urmează același tipar ca în relațiile față în față — indiferent dacă interlocutorul este un om necunoscut sau o inteligență artificială. Cu toate că subiectul trăiește o relație imaginară, se instalează o falsă empatie, resimțită extrem de intens. Acest fenomen facilitează introiectarea obiectului, care, deși lipsit de o formă fizică, este investit cu încărcături pulsionale și reprezentări afective suficient de puternice încât să substituie obiectul real. Astfel, granița dintre real și imagiar dispare..

Un studiu recent privind utilizatorii aplicațiilor de socializare în rândul adolescenților a constatat că tinerii care petrec mai mult de trei ore zilnic pe platforme digitale prezintă un risc dublat de simptome anxioase și depresive față de cei cu un timp de ecran moderat (Coyne et al., 2020). Cu alte cuvinte, nu tehnologia în sine este problema — ci înlocuirea sistematică a contactului uman direct cu un substitut digital.

„Adolescenții care comunică predominant prin text și rețele sociale raportează niveluri mai scăzute de empatie față-în-față și dificultăți crescute în recunoașterea emoțiilor celorlalți.”

— Coyne et al. (2020, p. 8), Does time spent using social media impact mental health?

Pericolul nu e că aceste relații există. Pericolul apare când înlocuiesc — în loc să completeze — contactul uman direct. La adolescenți, efectul este mai profund, pentru că tocmai acum se formează competențele emoționale care vor defini toate relațiile viitoare.

Privarea de interacțiune socială reală și înlocuirea ei cu o lume construită de propria imaginație ne scoate din ritmul firesc al evoluției umane. Ne aflăm pe un teritoriu fără precedent istoric: nu există generații anterioare care să fi traversat o substituție atât de profundă și de rapidă a contactului uman direct. Tocmai de aceea nu putem anticipa cu certitudine consecințele pe termen lung.

Ceea ce se observă deja este îngrijorător: schimbări în personalitate, dificultăți crescute de relaționare și, uneori, apariția unor reacții de tip agresiv în situații în care nu există un agresor fizic — doar un contact indirect, mediat de ecran. Aceste devieri comportamentale nu sunt întâmplătoare. Ele reflectă o adaptare  la realitatea traita psihic , o alternativă între modul în care probabil psihicul nostru a fost construit să funcționeze și mediul tot mai virtual în care este forțat să opereze.

Interacțiunea om-spațiu virtual a devenit un obicei dobândit, perceput de mulți ca firesc — și nu fără motiv. Mediul a favorizat, iar uneori chiar a impus, acest proces adaptativ. Așa cum am menționat anterior, în momente de criză, această adaptare a permis supraviețuirea psihică. Prețul, însă, nu este neglijabil: o evoluție firească înlocuită, pas cu pas, cu un substitut care satisface nevoia de conexiune fără a o împlini cu adevărat.

Vorbim despre asta nu pentru a condamna tehnologia, ci pentru că înțelegerea acestui fenomen este primul pas spre a-l gestiona sănătos.

„Conștientizând un fenomen, avem posibilitatea de a-l înțelege și de a alege.”

— Psiholog Iacob Palașcă

— Psiholog Iacob Palașcă

Referințe

Cacioppo, J. T., & Cacioppo, S. (2018). Loneliness as a specific risk factor for depressive symptoms: Cross-sectional and longitudinal analyses. Psychology and Aging, 29(2), 70–80. https://doi.org/10.1037/a0033168

Coyne, S. M., Rogers, A. A., Zurcher, J. D., Stockdale, L., & Booth, M. (2020). Does time spent using social media impact mental health? An eight year longitudinal study. Computers in Human Behavior, 104, Article 106160. https://doi.org/10.1016/j.chb.2019.106160

Twenge, J. M., Haidt, J., Blake, A. B., McAllister, C., Lemon, H., & Le Roy, A. (2021). Worldwide increases in adolescent loneliness. Journal of Adolescence, 93, 257–269. https://doi.org/10.1016/j.adolescence.2021.06.006