Psiholog București | Iacob Palașcă — Consiliere psihanalitică

În ultimele decenii, empatia a devenit un concept central în psihologie, neuroștiințe și științele sociale, fiind asociată cu capacitatea de a înțelege și de a simți emoțiile celuilalt. Tot mai des, termenul este utilizat în discursurile publice și în literatura de specialitate pentru a conferi legitimitate și umanitate unor inițiative profesionale sau personale (Decety & Jackson, 2004). Cu toate acestea, între empatie, reacție emoțională și milă există distincții subtile, dar esențiale, care merită clarificate.

Explorarea personală a modului în care oamenii înțeleg empatia m-a condus la formularea unei perspective proprii asupra acestui fenomen, oferindu-i o definiție personală, adaptată viziunii mele

.Pentru a înțelege diferenta dintre reacția emoțională și empatie, putem analiza exemplul unui caz concret. Angela, o femeie în vârstă de 50 de ani, află de la o colegă de muncă, Ioana, că aceasta ia murit pisica – animalul ei de companie și singurul sprijin emoțional. În ciuda relației tensionate dintre cele două și a faptului că Ioana îi cauzase Angelei dificultăți profesionale, aceasta din urmă reacționează cu lacrimi și o emoție puternică. Reacția nu este înțeleasă de ceilalți colegi, având în vedere istoricul conflictual dintre cele două.

Această manifestare poate fi interpretată în mai multe moduri. Pe de o parte, ar putea fi o formă de milă, înțeleasă ca o reacție afectivă la suferința celuilalt fără o implicare profundă sau autentică (Nussbaum, 2001). Pe de altă parte, ar putea fi vorba despre o reacție emoțională declanșată de o traumă personală – pierderea unui animal de companie din trecut –, activată în mod involuntar de relatarea Ioanei. Astfel, reacția Angelei pare mai degrabă un proces de rememorare și de reviviscență afectivă, decât un act de empatie.

Pentru ca o reacție emoțională să fie considerată empatică, este necesar ca individul să manifeste nu doar emoții similare, ci și o reală disponibilitate de a se conecta la trăirile celuilalt și de a-i înțelege suferința din perspectiva acestuia (Eisenberg & Strayer, 1987). În cazul Angelei, reacția poate fi mai bine înțeleasă ca o declanșare inconștientă a unei traume personale, ceea ce susține ideea că nu toate manifestările afective față de durerea altora sunt, de fapt, expresii ale empatiei.

În concluzie, cazul analizat reflectă complexitatea interacțiunilor emoționale umane. Nu orice reacție afectivă la suferința altuia este empatie. Este posibil ca aceasta să fie milă sau, mai profund, o reverberație a unei suferințe personale, latente. Astfel, înțelegerea acestor diferențe este esențială pentru dezvoltarea inteligenței emoționale și a relațiilor interpersonale autentice.

Referințe

Batson, C. D. (2009). These things called empathy: Eight related but distinct phenomena. In J. Decety & W. Ickes (Eds.), *The social neuroscience of empathy* (pp. 3–15). MIT Press.

Decety, J., & Jackson, P. L. (2004). The functional architecture of human empathy. *Behavioral and Cognitive Neuroscience Reviews*, 3(2), 71–100. https://doi.org/10.1177/1534582304267187

Eisenberg, N., & Strayer, J. (Eds.). (1987). *Empathy and its development*. Cambridge University Press.

Nussbaum, M. C. (2001). *Upheavals of thought: The intelligence of emotions*. Cambridge University Press.